Poezii

Rapsodii de vară

de George Topîrceanu

I

Cine-ar putea să spună
Câți secoli au trecut
De-o lună,
De când nu te-am văzut?…

Salcâmii plini de floare
Se uită lung spre sat,
Și-n soare
Frunzișul legănat

Le-atârnă ca o barbă…
Acolo mi-am găsit
În iarbă
Refugiul favorit.

Acolo, ca-ntr-un templu,
De-atâtea dimineți
Contemplu
O tufă de scaieți.

Pe când departe-n zare,
Mirat ca un copil,
Răsare
Un astru inutil…

II

Iubito, fără tine
Începe-o nouă zi…
Dar cine
Le poate socoti?

Că zilele-n restriște
Se-nalță și apun
Ca niște
Baloane de săpun…

Cu mâinile sub tâmplă
Cum stau așa culcat,
Se-ntâmplă
Un fenomen ciudat:

Privirea mea distrată
Prin negre rămuriști
Mi-arată
Doi ochi adânci și triști

Și-n orice strop de rouă
Văd două brațe, mici
Ca două
Picioare de furnici.

Dar dacă o lăcustă,
Din verdele talaz,
Robustă
Îmi sare pe obraz, –

Din ochii mei dispare
Mirajul interpus,
Pe care
L-am zugrăvit mai sus,

Și-n ochii mei deodată,
Ca-n alte dimineți,
S-arată
O tufă de scaieți…

III

Acum natura-ncepe
Cu tainicul ei glas
Din stepe
Să cânte-ncet pe nas.

Prin ierburile crude,
Sub cerul fără fund,
S-aude
Un bâzâit profund

Și până la amiază
Pământul încropit
Vibrează
Adânc și liniștit.

Sunt gâze și gângănii
Ce sar și fac mereu
Mătănii
Când trec prin dreptul meu,

Și-mpreunându-și zborul,
În ierburi își ascund
Amorul
Multiplu și fecund.

IV

Și-n vremea asta, oare,
Când eu visez mereu
La soare –
Ce face dorul meu?

Iubirea mea nebună,
De-abia trezită-n zori,
Adună
Mănunchiuri mari de flori.

Se-ntreabă – ce să facă?
Și făr-a pregeta,
Ea pleacă
Întins, la casa ta.

Și nici nu bagi de seamă
Cum pasu-i furișat
Cu teamă
S-apropie de pat,

Ci doar treasari deodată
Și parcă-ți pare rău.
Mirată,
Te uiți în jurul tău…

Iar ea-ntr-un suflet vine
Cu părul desfăcut
La mine,
Să-mi spuie ce-a făcut…

Așa, spre zarea largă,
Pe zi de-atâtea ori
Aleargă
Pe drumuri lungi de flori.

V

Târziu, când peste lanuri
Coboară spre câmpii
Noianuri
De umbre argintii;

Când luminosul crainic,
Luceafărul stingher
Și tainic
S-aprinde iar pe cer

Și cu lumina nouă
Sclipește ca un strop
De rouă
Pe vârful unui plop,

Iubirea mea fugară
De-abia s-a liniștit,
Și-afară,
Ca un copul trudit,

Pe-un maldăr de sulfine,
Cu cel din urmă gând
La tine,
Adoarme suspinând.

Tags

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Close
Close
Close