Acasa » Copii » Povesti » Capra cu trei iezi

Capra cu trei iezi

de Ion Creanga

Era odată o capră care avea trei iezi. Iedul cel mare şi cu cel mijlociu dau prin băţ de obraznici ce erau; iară cel mic era harnic şi cuminte. Vorba ceea: “Sunt cinci degete la o mână şi nu samănă toate unul cu altul”.

Într-o zi, capra cheamă iezii de pe-afară şi le zice:

– Dragii mamei copilaşi! Eu mă duc în pădure ca să mai duc ceva de-a mâncării. Dar voi, încuieţi uşa după mine, ascultaţi unul de altul, şi să nu cumva să deschideţi până ce nu-ţi auzi glasul meu. Când voiu veni eu, am să vă dau de ştire, ca să mă cunoaşteţi, şi am să vă spun aşa:

Trei iezi cucuieţi

Uşa mamei descuieţi!

Că mama v-aduce vouă:

Frunze-n buze,

Lapte-n ţâţe,

Drob de sare

În spinare,

Mălăieş

În călcăieş

Smoc de flori

Pe subsuori.

Auzit-aţi ce-am spus eu?

– Da, mămucă, ziseră iezii.

– Pot să am nădejde în voi?

– Să n-ai nici o grijă, mămucă, apucară cu gura înainte cei mai mari. Noi suntem odată băieţi, şi ce-am vorbit odată vorbit rămâne.

– Dacă-i aşa, apoi veniţi să vă sărute mama! Dumnezeu să vă apere de cele rele, şi mai rămâneţi cu bine!

– Mergi sănătoasă, mămucă, zise cel mic, cu lacrimi în ochi, şi Dumnezeu să-ţi ajute ca să te întoarne cu bine şi să ne-aduci demâncare.

Despre Alex

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *